Tip subzonă funcțională: Zona centrala |
Descriere: Zona centrală (ZC) cuprinde funcțiuni de locuire cu valoare ambientală, care contribuie la închegarea arealului central. - ZC Subzona centrală din exteriorul zonei de protecţie a monumentelor de arhitectură satele Cuci, Dătășeni , Orosia, Petrilaca; |
Utilizari admise: Clădiri existente fără valoare de monument sau ambientală. Aceste clădiri pot fi conservate, ameliorate, extinse sau înlocuite cu alte construcţii. Înlocuirea lor se va face prin construcţii cu aceeaşi amprentă la sol sau cu construcţii care pot modifica suprafaţa construită la sol existentă cu +/- 20 %, dar nu mai mult de 30 mp, sub rezerva conformării cu regulile care susţin continuitatea şi coerenţa spaţială, general aplicabile în zonă. Se admit şi extinderi ale acestor construcţii existente, având ca obiect realizarea unor condiţii corespunzătoare de confort (creare de bucătării, grupuri sanitare, scări) pe o suprafaţă construită la sol de maximum 30 mp. Se admite demolarea clădirilor existente fără valoare și care nu pot face obiectul unor lucrări de îmbunătăţire a confortului, în cadrul unor operaţiuni de amenajare publică sau privată de asanare a terenurilor.
Clădirile sau părţile de clădiri existente a căror demolare este posibilă şi/sau
necesară cu ocazia unor operaţiuni de amenajare publică sau privată.
Aceste clădiri, fie nu prezintă valori care să impună păstrarea lor, fie trebuie
eliminate pentru asanarea unor terenuri şi nu pot face obiectul unor lucrări de
îmbunătăţire a confortului.
1.3. Spaţii neconstruite publice sau private
Se menţin, se restaurează sau se reamenajează:
- Spaţii publice de tip piaţă şi spaţii care caracterizează trasee pietonale sau
prioritar pietonale;
- Spaţii verzi tratate sau care vor fi tratate ca spaţii verzi publice;
- Spaţii verzi clasate.
Tipuri admise de ocupare și utilizare a terenului
ZC
- extinderi minore ale construcţiilor existente (conform art. 1.1.);
- sedii ale unor companii şi firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare,
cercetare, expertizare, consultanţă în diferite domenii şi alte servicii
profesionale;
- servicii sociale, colective şi personale;
- sedii ale unor organizaţii politice, profesionale etc.;
- lăcaşuri de cult;
- comerţ cu amănuntul;
- activităţi manufacturiere nepoluante;
- pensiuni, agenţii de turism;
- restaurante, baruri, cofetării, cafenele etc.;
- servicii şi echipamente publice specifice zonei rezidenţiale;
- sport şi recreere;
- accese carosabile, pietonale şi parcaje;
- spaţii libere pietonale;
- spaţii verzi amenajate - scuaruri publice.
- construcţii aferente echipării tehnico-edilitare;
- locuinţe individuale şi colective maxim P+2 niveluri; |
Utilizari admise cu conditionari:
clădirile vor avea parterul orientat spre stradă şi spre traseele pietonale; - funcţiuni care admit accesul publicului în mod permanent sau conform unui program de funcţionare specific, vor fi prevăzute cu vitrine luminate noaptea; - se recomandă ca activităţile în care accesul publicului nu este liber să nu reprezinte mai mult de 50% din lungimea străzii; - se permite conversia locuinţelor în alte funcţiuni (comerciale, servicii profesionale şi mici activităţi manufacturiere), cu condiţia ca suprafaţa acestora să nu depăşească 250 mp ADC, să nu genereze transporturi grele, să nu atragă mai mult de 5 autoturisme, să nu fie poluante, să nu aibă program prelungit peste orele 22 şi să nu utilizeze terenul liber al parcelei pentru depozitare şi producţie; - se interzice localizarea restaurantelor care comercializează băuturi alcoolice la o distanţă mai mică de 100 metri de şcoli şi lăcaşuri de cult;
- se admite, după caz, utilizarea pentru locuire sau alte funcţiuni acceptate,
mansardarea clădirilor existente, cu condiţia ca aceasta sa nu fie o falsă
mansardare; suprafaţa nivelului mansardei va fi de maxim 60% din aria unui
nivel curent şi nu va modifica forma şi înălţimea acoperişului;
- se admite, pentru modernizarea locuinţelor existente care se păstrează, dotarea
cu băi şi grupuri sanitare, prin extinderea clădirilor, în general în partea
posterioară, cu o suprafaţă construită la sol de maxim 30,0 mp;
- se admit implantări de mobilier urban (bănci, corpuri de iluminat, etc) sub
rezerva autorizării acestora de către serviciul de urbanism al primăriei;
- pentru orice utilizări se va ţine seama de condiţiile geotehnice şi de zonare
seismică |
Utilizări interzise: Se interzic orice intervenţii privind ocuparea şi utilizarea terenului, de natură să contravină statutului şi caracterului general al zonei centrale. Se interzic următoarele utilizări: - funcţiuni comerciale si servicii profesionale care depăşesc suprafaţa de 250 mp ADC, generează un trafic important de persoane si mărfuri, produc poluare; - activităţi productive poluante, cu risc tehnologic sau care sunt incomode prin traficul generat (vehicule de transport greu sau peste 5 autovehicule mici pe zi), prin utilizarea incintelor pentru depozitare si producţie şi prin deşeurile produse; - anexe pentru creşterea animalelor, în special a animalelor mari; - funcţiuni comerciale temporare adăpostite în construcţii provizorii; - depozitare en-gros; - depozitari de materiale refolosibile; - platforme de pre-colectare a deşeurilor urbane; - depozite şi spaţii pentru vânzare de substanţe inflamabile sau toxice; - staţii de betoane; - autobaze; - staţii de întreţinere auto cu capacitatea peste 3 maşini; - spălătorii chimice; - lucrări de terasament de natura sa afecteze amenajările din spatiile publice si construcţiile de pe parcelele adiacente; - orice lucrări de terasament care pot sa provoace scurgerea apelor pe parcelele vecine sau care împiedica evacuarea si colectarea rapida a apelor meteorice; - antrepozite şi adăposturi care nu sunt legate de activitatea comercială sau artizanală exercitată în limitele zonei; - orice lucrări de extindere la clădirile existente, fără racordare la reţelele publice de apă şi canalizare şi fără încăperi sanitare în clădire. |
Caracteristici parcelă: Se consideră construibile parcelele care îndeplinesc următoarele condiţii cumulate (suprafaţă, front, adâncime, acces), conform tabelului de mai jos: Regimul de construire Dimensiune minimă Suprafaţă (mp) Front (m) locuinţe înşiruite 150 8 locuinţe cuplate 250 12 locuinţe izolate 350 15 adâncimea parcelei ≥ frontul la stradă acces la drum public sau privat Parcelele sub 150 mp, pentru a deveni construibile, se vor comasa cu parcele adiacente. |
Amplasara fata de aliniament: {{object.clad_aliniament|default:"-"
}} |
Amplasare limite laterale și posterioare:
Se va respecta caracterul zonei centrale prin menţinerea retragerilor curente faţă de limitele parcelelor: - clădirile cuplate, se vor alipi de calcanul clădirii de pe parcela alăturată şi se vor retrage faţă de cealaltă limită la o distanţă de cel puţin jumătate din înălţimea la cornişă în punctul cel mai înalt faţă de teren, dar nu cu mai puţin de 3,00 metri pentru a permite accesul autovehiculelor de stingere a incendiilor; în cazul în care această limită separă parcela de o funcţiune publică sau de o biserică, distanţa se majorează la 5,00 metri; - în cazul în care parcela se învecinează pe ambele limite laterale cu clădiri retrase faţă de limita proprietăţii având faţade cu ferestre, clădirea se va realiza în regim izolat; - în cazul clădirilor izolate, retragerea faţă de limitele laterale va fi de minim jumătate din înălţimea la cornişă. Se va evita expresivitatea de calcan prin conformarea volumetrică şi expresia arhitecturală. - clădirile care se înscriu în regim de construire continuu se alipesc pe o adâncime de maxim 15,00 metri de calcanele situate pe limitele laterale ale
parcelelor, cu excepţia parcelelor de colţ unde se va întoarce faţada în condiţiile
de aliniere ale străzii laterale;
- retragerea faţă de limita posterioară a parcelei va fi egală cu jumătate din
înălţimea la cornişă, dar nu mai puţin de 5,00 metri. |
Amplasare clădiri: Clădirile vor respecta între ele distanţe egale cu înălţimea la cornişă a celei mai înalte dintre ele. Distanţa se poate reduce la jumătate din înălţime numai în cazul în care faţadele prezintă calcane sau ferestre care nu asigură iluminarea naturală a unor încăperi de locuit sau destinate unor activităţi care impun iluminare naturală. Distanţa dintre două ferestre aşezate faţă în faţă nu poate fi mai mică de 3,00 m. |
Circulații și accesuri: Accesele existente se pot îmbunătăţi în sensul satisfacerii regulilor de acces de deservire şi respectării normelor PSI în vigoare. Pentru asigurarea construibilităţii oricăror parcele se va urmări ca pentru fiecare din acestea să fie asigurat un acces carosabil de minimum 4,0 m dintr-o circulaţie publică, în mod direct. Pentru asigurarea construibilităţii oricărei parcele aflate în proprietate publică, în cazul în care accesul acesteia se realizează de pe o altă parcelă aflată în proprietate publică, nu este nevoie de asigurarea dreptului de servitute. Pentru asigurarea accesului autovehiculelor de stingere a incendiilor la construcţiile având curţi interioare şi acces prin ganguri se va asigura o lăţime minimă de 3,80 m şi o înălţime minimă de 4,20 m. Amenajările publice sau private destinate circulaţiei vehiculelor sau pietonilor vor trebui să facă obiectul autorizării cu precizarea unor dispoziţii particulare de amenajare, îmbrăcăminţi, mobilier urban, semnalizare. Îmbrăcămintea destinată spaţiului pentru circulaţie auto şi a pietonilor se va executa din materiale cu forme geometrice simple al căror apareiaj va pune în valoare linearitatea căii, ritmul limitelor parcelare şi panta (linii de nivel sau rigole). Se recomandă materiale naturale precum pavaje de piatră cioplită sau piatră de râu, calupuri de granit de diferite culori, elemente lineare sau de suprafaţă, din cărămidă sau clincher, atât pe străzi, cât şi în pieţe şi pe traseele pietonale. Este obligatorie asigurarea accesului în spaţiile publice a persoanelor cu dificultăţi de deplasare. Se vor asigura accese carosabile după funcţiune, astfel: - Construcţii comerciale: alei carosabile şi parcaje în interiorul incintei separate pentru consumatori, personal şi aprovizionare; - Construcţii de cultură: se vor asigura accese carosabile separate pentru vizitatori sau spectatori, pentru personal şi aprovizionare; în funcţie de destinaţia construcţiei se vor asigura alei carosabile şi parcaje în interiorul incintei; - Construcţii de învăţământ şi sănătate: se vor asigura două accese carosabile separate pentru evacuări în cazuri de urgenţă; aleile carosabile vor fi cu o bandă de 3,5 m pe o lungime maximă de 10,0 m şi cu două benzi de 7 m lăţime pentru aleile mai lungi de 10,0 m; - Construcţii de turism: în incintă se va asigura circulaţia carosabilă separată de cea pietonală cu alei carosabile de minim 7 m lăţime |
Stationare autovehicule: Toate parcajele aferente oricărei funcţiuni se vor asigura în afara spaţiului aferent drumului public, în conformitate cu normele de parcare valabile în momentul solicitării autorizaţiilor de construire. În cazul în care nu se pot asigura locurile de parcare normate, se va realiza un parcaj colectiv, situat în zona adiacentă, la o distanţă de maxim 250 metri.
Se vor asigura parcări publice, după funcţiune, astfel:
- 1 loc de parcare / 30 salariaţi şi un spor de min. 20% pentru public;
- 1 loc de parcare / 50 mp comerţ;
- 1 loc de parcare / 50 mp spațiu de expunere;
- 5 locuri de parcare / biserică;
- 1 loc de parcare / 30 locuri în cămin cultural sau teren sport;
- 1 loc de parcare / 4 cadre didactice şi un spor de min. 10% pentru părinţi;
- 1 loc de parcare / 4 cadre sanitare şi un spor de min. 10% pentru pacienţi;
- 1 loc de parcare / 1 cameră cazare turism;
- 1 loc de parcare / 5 locuri restaurant;
- 1 loc de parcare / 5 locuinţe individuale;
- 1 parcare / 100 mp clădiri agro-industriale şi depozite nepoluante.
Pentru construcţii ce înglobează spaţii cu diferite destinaţii, pentru care există
norme diferite de dimensionare a parcajelor, vor fi luate în considerare cele care
prevăd un număr mai mare de locuri de parcare. |
Înălțime maximă admisă: -
|
Regim de intaltime: se va respecta alinierea cornişelor existente, preluându-se cotele clădirilor învecinate; - se admite un nivel mansardat înscris în volumul acoperişului; - se admite un nivel suplimentar la construcţiile de colţ în cazul intersecţiilor de străzi; - se admit construcţii noi cu înălţimi mai mari decât cele existente, cu condiţia preluării acestor înălţimi prin mansarde. |
Aspect exterior: Aspectul clădirilor va fi subordonat cerinţelor specifice unei diversităţi de funcţiuni şi exprimării prestigiului investitorilor, dar cu condiţia realizării unor ansambluri compoziţionale care să ţină seama de particularităţile sitului, de caracterul general al zonei şi de arhitectura clădirilor din vecinătate cu care se află în relaţii de covizibilitate; Anexele vizibile din circulaţiile publice se vor armoniza ca finisaje şi arhitectură cu clădirea principală. În aceste zone sunt interzise: - modificarea aspectului clădirilor existente prin tratarea diferită a finisajului parterului de cel al nivelurilor superioare; - imitarea stilurilor arhitecturale străine zonei, realizarea de pastişe sau folosirea de materiale nespecifice regiunii; - imitarea materialelor naturale (ex.: piatră, lemn, simulări de paramente); - utilizarea tâmplăriei metalice sau din PVC de culoare albă (uşi, ferestre);
utilizarea geamurilor reflectorizante, metalizate, etc.
- utilizarea neacoperită a unor materiale care trebuie tencuite sau acoperite cu
parament (cărămizi, plăci de b.c.a. etc.);
- utilizarea de paramente sau elemente de beton armat lăsate aparente,
buciardate sau brut-decofrate;
- utilizarea de materiale pentru construcţii provizorii (azbociment, carton asfaltat,
materiale plastice, ş.a.).
Reguli relative la construcţii existente
Clădirile cu valoare ambientală trebuie să reprimească aspectul şi caracterul
originar prin suprimarea adăugirilor, mai puţin a celor cu valoare istorică, arheologică
sau arhitecturală intrinsecă. În acest ultim caz ele se vor restaura în acelaşi regim cu
clădirea.
Se va urmări revenirea la forma iniţială a decoraţiilor şi a golurilor precum şi a
acoperişurilor şi a compoziţiei, concepţiei şi profilelor tâmplăriei exterioare.
Descoperirea în timpul lucrărilor a fragmentelor de arhitectură veche (arce,
basoreliefuri, muluri, elemente de lemn), şi/sau a vestigiilor arheologice necunoscute
la data eliberării autorizaţiei, se va anunţa forurilor autorizate pentru a decide, după
caz, menţinerea şi/sau restaurarea lor. Lucrarea va continua după stabilirea situaţiei
elementelor.
Tencuielile, zugrăvelile vor fi în tente naturale sau în culori pastelate, cu
excluderea tencuielilor pe bază de ciment pur. Ele vor fi conservate sau restaurate
de specialişti sau se vor reface din mortar de var şi nisip, în tonalităţi inspirate din
cele vechi.
Tencuiala va lăsa aparente elemente de decor arhitectural, ancadramente,
grinzi aparente sau elemente de lemn care vor trebui să se restaureze.
Acoperişurile vor trebui să conserve materialele şi forma originală. Mansardările
vor păstra geometria exterioară a acoperişurilor din zonă.
Pantele vor determina alegerea materialului adecvat, fiind recomandabilă ţigla
solzi glazurată sau neglazurată, de forma, culoarea şi dimensiunile celor existente.
Se interzice înlocuirea acoperişurilor existente cu acoperişuri-terasă.
Lucarnele se vor conserva în forma care există şi se vor restaura, fără a fi
înlocuite cu lucarne nespecifice şi netradiţionale.
Părţile metalice ale acoperişurilor (racorduri pentru scurgerea apelor pluviale)
dacă se vor executa din tablă de zinc, aceasta se va lăcui în tente de culoare
închisă. Se recomandă folosirea tablei de cupru sau a celei arămite.
În proiectele de modificare se va căuta poziţionarea cât mai adecvată a
elementelor de scurgere aparentă şi, de regulă, se va reduce numărul acestora prin
regrupări. Se interzic colţuri sau coborâri oblice pe planul faţadei.
Coşurile de fum şi de ventilaţii se vor restaura sau se vor realiza după modele
existente. Coşurile originale din cărămidă aparentă se vor rostui cu mortar, iar cele
tencuite vor relua aspectul faţadelor de acelaşi tip. Coronamentele şi capacele se vor
face la fel cu vechile modele.
Se interzic: coşuri de fum din beton aparent, coronamente metalice sau din
beton şi diverse sisteme de ventilaţii mecanice aparente. Elementele de îmbunătăţire a tirajului, precum si compresoarele aparatelor de aer condiţionat se vor amplasa cât
mai discret, invizibile din stradă.
Lucrările vechi de feronerie se vor conserva şi restaura. Modelele noi se vor
apropia cât mai mult de cele existente.
Se interzice confecţionarea elementelor de marchetărie din metal cromat sau
strălucitor, în special pentru mânere de uşi sau de porţi.
Se interzice amplasarea grilajelor fixe sau de tip "acordeon", pentru protecţia
golurilor.
Obloanele exterioare, tradiţionale din lemn se vor executa asemănătoare cu
cele de origine sau cu modele comparabile.
Se va autoriza folosirea geamurilor clare, inclusiv a geamurilor termopan care
asigură o bună izolare termică. Pentru anumite clădiri se pot autoriza vitralii sau alte
combinaţii de sticlă, susţinute cu argumente grafice.
În clădirile cu valoare de monument tâmplăriile exterioare sunt, de regulă, din
lemn vopsit. Se pot folosi, în cazuri excepţionale, tâmplării de tip PVC, cu condiţia
utilizării ramelor care să nu contrasteze deranjant cu vechea tâmplărie din lemn (se
vor folosi materiale PVC care sa imite lemnul).
Se vor folosi uşi exterioare de lemn ale căror compoziţii, proporţii şi desen vor fi
compatibile cu specificul clădirii. Lemnul va fi tratat sau vopsit, urmărind caracterul de
epocă al edificiului.
La imobilele existente nu se acceptă adăugări de balcoane care să avanseze în
spaţiul public.
Se autorizează suprimarea adaosurilor create ulterior construcţiilor originale, cu
prilejul unor lucrări nereuşite de restaurare sau refacere a faţadei.
Pentru terenul curţilor la imobilele existente fără valoarea de monument se pot
autoriza îmbrăcăminţi din asfalt sau ciment, pe suprafeţe invizibile din spaţiul public.
În orice alt caz refacerea sau modificarea tratamentului solului va trebui să facă
obiectul unui studiu de pavaj, dalaj sau îmbrăcăminte, adăugat documentaţiei pentru
autorizaţia de construire.
Reguli relative la construcţiile noi
Nici o prescripţie privind forma, modenatura sau tehnica de construcţie nu este
definită pentru a nu se aduce restricţii utilizării unor procedee inovatoare care să
permită implantarea de elemente noi, integrabile.
Se vor lua în considerare doar:
- asigurarea perenităţii clădirilor prin utilizarea de materiale care asigură o bună
conservare;
- grija pentru integrarea în coerenţa generală a zonei.
Restricţiile cu privire la materiale sunt definite ca la construcțiile existente. Se
vor utiliza numai materiale cu comportare garantată în timp.
Alegerea materialelor se face în conformitate cu prescripţiile referitoare la
construcţii existente. Reguli speciale – vitrine, firme
În cazul modificării imobilelor existente ca urmare a lucrărilor de amenajare a
vitrinelor, eventuale urme interesante pentru originalitatea construcţiilor se vor
restaura, reintegra şi pune în valoare.
În cadrul clădirilor noi, vitrinele se vor limita la parter şi vor respecta proporţiile
plin-gol specifice zonei.
Pentru imobilele vechi, conţinând goluri amenajate la parter se vor conserva
sau reconstitui vechile străpungeri. Se interzice comasarea golurilor sau desfiinţarea
reazemului central.
Firmele, materialele şi culorile vor fi supuse autorizării de către serviciul de
urbanism al primăriei. Cererile de autorizaţii se vor însoţi cu documente grafice
necesare înţelegerii proiectului şi cu eşantioane de materiale şi culori.
Firmele vor putea fi perpendiculare sau paralele cu faţada. Aspectul general va
fi în acord cu arhitectura imobilului sau a imobilelor vecine.
Se interzic:
- dispozitive sclipitoare
- inscripţii luminoase care defilează
- inscripţii sub marchize sau cornişe
- inscripţii pe balcoane, cornişe sau acoperişuri
- reclame pe zid
- dispunerea de panouri de afişaj pe plinurile faţadelor, desfigurând arhitectura şi
deteriorând finisajul acestora
- instalarea în curţi a panourilor pentru reclame
Se autorizează inscripţii privind natura activităţii, excluzând, în general,
publicitatea de marcă.
Se recomandă materiale de calitate, grafisme care figurează simbolic
activitatea, efecte de transparentă şi decupaj.
Se interzic texte cu citire verticală, ca şi mascări ale elementelor de arhitectură
sau decor ale faţadei.
Grafica se va adapta arhitecturii clădirii şi va permite o lecturare uşoară. Se
recomandă utilizarea de litere aplicate.
Reclamele perpendiculare pe faţadă se vor constitui, de regulă, dintr-un motiv
grafic, cu text redus. |
Echipare edilitară: Clădirile vor fi în mod obligatoriu racordate la toate tipurile de reţele publice tehnico-edilitare şi vor avea prevăzută posibilitatea de racordare la viitoarele reţele publice proiectate. - Se vor extinde şi moderniza integral toate reţelele tehnico-edilitare; - În cazul alimentării cu apă în sistem propriu se va obţine avizul autorităţii competente care administrează resursele de apă; - Se va asigura preepurarea apelor uzate, inclusiv a apelor meteorice care provin din întreţinerea şi funcţionarea instalaţiilor, din parcaje, circulaţii şi platforme exterioare; - Se va asigura în mod special evacuarea rapidă şi captarea apelor meteorice din spaţiile rezervate pietonilor şi din spaţiile mineralizate. Racordarea burlanelor la canalizarea pluvială este obligatoriu să fie făcută pe sub trotuare, astfel încât să se evite producerea gheţii; - Cablurile de alimentare cu energie electrică, pentru iluminat public, reţelele de telecomunicaţii şi conductele de gaz se vor realiza subteran; - Acolo unde soluţia nu va putea fi aplicată, sau, în mod tranzitoriu, până la refacerea reţelelor existente, se vor masca în tuburi de protecţie, pe sub profilele majore ale clădirii, fără a deteriora imaginea acesteia; - Cu ocazia modificărilor sau refacerilor de reţele sau de lucrări la faţade se vor înlătura orice elemente parazitare sau reţele inutile şi suporturile lor; - Se interzice dispunerea agregatelor pentru climatizare şi a firidelor de branşament (electric, gaz) pe faţadele către străzi; - Se interzice dispunerea pe faţade a antenelor tv/satelit/pentru telefonia mobilă şi a cablurilor tv/internet în locuri vizibile din circulaţiile publice; - Orice intervenţie asupra reţelelor edilitare în vederea contorizării individuale, se va efectua în incintă / subteran, cu respectarea normelor în vigoare, astfel încât să nu deterioreze imaginea construcţiei; |
Spații libere și plantate: Spaţiile recenzate ca având vocaţie de spaţii plantate clasate, se conservă, se restaurează sau se recreează, conform cu legislaţia în vigoare. Spaţiile verzi publice existente se conservă sau se reamenajează. Curţile interioare accesibile publicului vor fi tratate cu plantaţii decorative.
Spaţiile vizibile din circulaţiile publice vor fi tratate ca şi grădini de faţadă.
În grădinile de faţadă ale echipamentelor publice minim 40% din suprafaţă va fi
prevăzută cu plantaţii înalte.
Terenul care nu este acoperit cu construcţii, platforme şi circulaţii va fi acoperit
cu gazon şi plantat cu minimum un arbore la fiecare 100 mp.
Parcajele vor fi plantate cu un arbore la fiecare 4 locuri de parcare sau vor fi
înconjurate cu un gard viu de 1,20 metri înălţime.
Spaţii verzi cu rol de protecţie şi decorativ în cadrul incintei, pe funcţiuni:
- Construcţii administrative: 10%
- Construcţii culturale: 20%
- Construcţii comerciale: 5%
- Dispensare: 10 mp/pacient
- Creşe şi case de copii: 10-15 mp/copil
- Construcţii de turism: 25%
- Construcţii de învăţământ, culte şi sportive: 30%
Distanţa minimă admisă între clădiri şi trunchiul arborilor / arbuştilor:
CLĂDIRI ARBORI (m) ARBUŞTI (m)
de partea ferestrelor 5,0 1,5
de partea pereţilor fără geamuri 2,0 1,5 |
Împrejmuiri: Împrejmuirile existente cu rol deosebit în decorul urban se vor conserva şi proteja. Se va acorda atenţie păstrării tipurilor de accese pe parcele care străpung împrejmuirile (porţi), respectându-se proporţiile şi eventualele decoraţii |
Procent de ocupare: 0.4 |
CUT: 0,80 |