| Tip subzonă funcțională: Zonă pentru instituții și servicii |
| Descriere: Zona este caracterizată de instituții și servicii publice existentă de densitate mică (tip rural) însoțite de anexe şi suprafețe agricole. |
| Utilizari admise: Se recomandă conservarea utilizărilor actuale, ce pot fi dezvoltate, reorganizate și/sau modernizate, în conformitate cu necesitățile actuale; instituții publice – funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățământ şi cercetare, funcțiuni de sănătate şi asistență socială, funcțiuni de cult; servicii publice/de interes public – funcțiuni comerciale, de alimentație publică și prestări servicii; modernizări, extinderi și reparații la clădirile locative existente; funcțiuni de loisir public; spații verzi amenajate – parcuri, grădini, scuaruri; construcții aferente echipării tehnico-edilitare. |
| Utilizari admise cu conditionari: Locuințe de serviciu permanente sau temporare – în condițiile stabilite de Legea nr. 114 din 11.10.1996 (*republicată*) – privind locuințele, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția că acestea să fie destinate exclusiv angajaților, acordate în condițiile contractului de muncă, în conformitate cu legislația în vigoare; clădiri de cazare: hoteliere de capacități mici (până în 20 ÷ 30 unități de cazare), de apartamente, cămine, internate aferent instituțiilor de învățământ sau de cercetare cu condiția ca tipul de proprietate şi de administrare să aparțină proprietarilor de terenuri, nu se admit formatele de concesiuni de teren; pot fi luate în considerare conversii funcționale, cu condiția ca noile folosințe să facă parte de asemenea din categoria instituțiilor şi serviciilor publice sau de interes public şi să fie compatibile cu clădirile existente, specificul arhitectural-urbanistic din zonă; garaje/parcaje pentru personal și vizitatori amplasate în mod subteran sau suprateran, în construcții separate sau parțial integrate cu cele aferente funcțiunii de bază, cu următoarele condiții: să nu ocupe frontul spre spațiul public (să fie retrase spre interiorul parcelei și în spatele unui tract dedicat funcțiunii de bază); accesul autovehiculelor să se realizeze acolo unde este posibil din străzi cu circulație redusă/secundare şi să fie organizat astfel încât să nu perturbe traficul. |
| Utilizări interzise: Conversia funcțională a construcțiilor pentru orice altă utilizare, în afara celor din categoria instituțiilor publice și serviciilor sau de interes public; garaje în clădiri provizorii sau permanente independente amplasate în interiorul parcelelor; instalații/utilaje exterioare, montate pe fațada principală a imobilelor, fațada paralelă cu frontul la stradă; reparația capitală, restructurarea, amplificarea (mansardarea, etajarea, extinderea în plan) în orice scop a clădirilor provizorii sau parazitare; platforme de precolectare a deșeurilor urbane; lucrări de terasament de natură să afecteze amenajările din spațiile publice și construcțiile de pe parcelele adiacente; orice lucrări de terasament care pot să împiedice evacuarea și colectarea rapidă a apelor meteorice; sistematizările brutale și intervențiile agresive asupra peisajului; sunt interzise orice utilizări, altele decât cele admise la articolul 1 şi articolul 2. |
| Caracteristici parcelă: Extinderea, mansardarea sau supraetajarea clădirilor existente este posibilă doar cu respectarea condițiilor de amplasare şi configurare reglementate în cadrul prezentei secțiuni. Clădirile sau părțile de clădiri existente ce nu se încadrează în prevederile prezentului regulament nu vor putea fi amplificate, ci doar menținute în parametrii actuali. Se consideră construibile parcelele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: instituții publice și servicii: front la stradă de minimum 20 ml; suprafața minimă a parcelei de 800 mp; adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei; să aibă formă regulată. construcții comerciale și prestare servicii: front la stradă de minimum 15 ml; suprafața minimă a parcelei de 600 mp; adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei; să aibă formă regulată. Se recomandă păstrarea parcelarului existent; nu se recomandă comasări de parcele care să permită construirea unor clădiri cu volum mai mare decât media zonei; sunt interzise divizări în urma cărora să rezulte parcele neconstruibile. Prin excepție, în cazul parcelelor existente ce nu îndeplinesc condițiile enumerate mai sus, cu dimensiuni şi suprafețe mai mici decât cele anterior specificate nu sunt construibile pentru activități administrative/ publice/comerciale/prestare servicii, pentru a deveni construibile este necesară comasarea cu una sau mai multe parcele învecinate. Dimensiunile se păstrează şi în cazul parcelelor noi apărute prin diviziunea unor parcele anterioare (prin schimb, înstrăinare, ș.a.). |
| Amplasara fata de aliniament: Clădirile vor fi amplasate la limita aliniamentului sau retrase față de acesta, după cum urmează: în cazul zonelor construite compact, construcțiile vor fi amplasate obligatoriu la aliniamentul clădirilor existente; retragerea construcțiilor față de aliniament este permisă numai dacă se respectă coerența şi caracterul fronturilor stradale. În cazul parcelelor cu frontului la stradă și acces carosabil către drumurile județene, se permit alinieri variabile, clădirile se vor retrage cu minim 5.00 ml față de aliniament și minim 12.00 ml față de axul drumului județean, condiții ce trebuie respectate cumulativ. Pentru parcelele de colț, retragerea se va respecta față de ambele aliniamente.Prin aliniament se înțelege limita dintre domeniul public și cel privat rezultată în urma operațiunii de construire a străzilor. |
| Amplasare limite laterale și posterioare: Conformarea clădirilor față de limitele laterale și posterioare ale parcelei va fi determinată de contextul generat de cadrul construit adiacent, în orice caz clădirile se vor retrage față de limitele laterale ale parcelelor cu o distanță minimă egală cu jumătatea înălțimii lor, măsurată la cornișa superioară sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puțin de 4.50 ml. Clădirile se vor retrage de la limita posterioară a parcelei cu o distanță minim egală cu jumătate din înălțimea clădirii, dar nu mai puțin de 6.00 ml. |
| Amplasare clădiri: Distanța minimă dintre două clădiri aflate pe aceeași parcelă va fi egală cu jumătatea înălțimii clădirii mai înalte, măsurată la cornișă sau atic în punctul cel mai înalt, dar nu mai puțin decât 4.50 m. În cazul în care încăperile principale ale construcțiilor implicate sunt orientate spre spațiul dintre cele două clădiri, distanța minimă va fi de 6.00 m. Se permite alipirea clădirilor de pe aceeași parcelă. Se vor respecta condițiile minime privind asigurarea însoririi, potrivit funcțiunii şi reglementărilor în vigoare, respectiv asigurarea condițiilor de acces cu mijloace de stingere a incendiilor. |
| Circulații și accesuri: Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există posibilități de acces la drumurile publice, în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate. Se va avea în vedere asigurarea acceselor pietonale pentru toate dotările publice, precum și accese carosabile de acces aferente parcării/deservirii/asigurării accesului din punct de vedere al securității la incendiu, în conformitate cu legislația în vigoare. Se va asigura accesul liber a persoanelor cu dizabilități în cadrul a orice construcție aferentă prezentei zone funcționale. O parcelă va dispune de minim un acces carosabil, cu lățimea de minim 3.00 m în cazul în accesul carosabil prevăzut în interiorul parcelei este sub 10.00 m, în cazul în care această dimensiuni este mai mare lățimea minimă a accesului carosabil va fi de 3.50 m. În baza analizei situației existente se admite construire parcelelor cu acces prin servitute la drumurile publice. Orice acces la drumurile publice se va face conform avizului şi autorizației speciale de construire, eliberate de administratorul acestora. Drumurile și accesele în incintele construite vor fi astfel proiectate încât să asigure circulația normală și accesul ușor pentru mijloace de transport și de lucru specifice, precum și pentru mijloacele de intervenție în caz de incendiu, avarii la rețelele edilitare și a serviciilor medicale. Se conservă trama stradală. |
| Stationare autovehicule: Staționarea autovehiculelor se admite numai în interiorul parcelei, deci în afara circulațiilor publice. Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform prevederilor Anexei nr. 5 din RGU. Atunci când se prevăd funcțiuni diferite în interiorul aceleiași parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcțiuni în parte. Alternativ, se poate asigura staționarea autovehiculelor în clădiri dedicate, situate la o distanță de maximum 250 ml de imobil, dacă pentru locurile necesare există un drept real de folosință, garantat prin deținerea în proprietate sau prin concesiune. Excepție fac doar situațiile existente unde nu pot fi realizate în condiții legale numărul de parcaje necesar, avându-se în vedere lucrările de restructurare parțială (schimbări de destinație, demolări parțiale, extinderi, mansardări, supraetajări, ș.a.). Aceste tipuri de lucrări pot fi autorizate doar în cazuri clar justificate și doar cu acordul unității administrativ-teritoriale – unde se va accepta realizarea necesarului minim necesar pe domeniul public. |
| Înălțime maximă admisă: 7.0 |
| Regim de intaltime: P+1E+M |
| Aspect exterior: Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora, caracterului zonei (conform HG nr. 525 din 27.06.1996 (*republicată*) – pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, Art. 32) așa cum a fost el descris în preambul. Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intră în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă. (conform HG nr. 525 din 27.06.1996 (*republicată*) – pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, Art. 32). Aspectul exterior va fi subordonat cerințelor specifice funcțiunilor la nivelul comunei Ghidigeni, cu respectarea caracterului general al zonei și arhitecturii clădirilor învecinate, în vederea realizării coerenței compoziționale a ansamblurilor urbane. Sunt interzise utilizarea imitațiilor stilistice, utilizarea nepotrivită a materialelor (finisaje exterioare realizate cu materiale utilizate pentru finisajele interioare de tipul materialelor ceramice: gresie, faianță, ș.a.), se va pune accentul pe utilizarea de materiale durabile și finisaje de calitate. Inscripțiile de pe fațade, sau la intrarea în incintă se vor integra în volumetria fațadei, gardului, porții, cromaticii și aspectului arhitectural propriu construcțiilor suport. Reclamele acceptate sunt – panouri publicitare, firme agățate, inscripții cu litere independente. Reclamele se vor amplasa doar pe nivelul parterului. Reclamele pentru mai mult de o firmă vor avea același limbaj stilistic. Inscripțiile de pe fațadă vor fi integrate compoziției generale. Copertinele sunt considerate modificări ale clădirii și sunt supuse autorizării de către administrația publică locală. Mobilierul urban va fi integrat proiectului arhitectural, subordonându-se tot odată unui concept coerent pentru imaginea urbană a spațiilor publice. Siluetă: construcțiile noi vor avea volume simple, se vor evita elemente parazitare, se recomandă păstrarea gabaritelor specifice zonei, pentru a evita ieșirea din scara în raport cu fondul construit existent. Finisajele: noilor construcții nu vor contrasta cu materialele tradiționale locale; nu se admite utilizarea betonului aparent, a pereților cortină, a placajelor ceramice, din sticlă sau materiale plastice; se recomandă utilizarea lemnului, a zidăriei tencuielilor și zugrăvelilor pe bază de var, în culori deschise (alb, crem, bej). Construcțiile noi: vor respecta caracteristicile arhitecturale și urbanistice ale caselor tradiționale (modul de ocupare al parcelei, alinierea față de stradă, relația cu vecinii, păstrarea elementelor de tranziție specifice, înălțimea, tipul de acoperire). Raportul plin/gol: va respecta caracterul arhitecturii locale; se recomandă goluri de uși și ferestre de formă dreptunghiulară sau pătrată; se vor evita alte forme (triunghiulare, trapezoidale, rotunde, poligonale); tâmplăria nouă va respecta, atât cât este posibil, modelul tâmplăriei locale; se va evita utilizarea tâmplăriei din PVC la ferestre și uși exterioare. Elementele adiacente construcției (prispe, scări exterioare, stâlpi, balustrade, copertine): vor fi concepute și realizate în spiritul tradiției locale; se interzice închiderea prispelor la construcțiile existente; se acceptă împrejmuiri de tipul celor tradiționale, care nu blochează vederea asupra curților. Acoperișul: va avea o formă geometrică simplă, conformă caracterului arhitecturii locale; se recomandă șarpante din lemn cu pante cu aceeași înclinație, adaptate regimului pluvial regional; învelitoare va fi adaptată tradiției locale; se vor evita învelitorile din materiale care imită soluțiile tradiționale. Anexele gospodărești: trebuie să respecte exigențele construcției principale; nu se admit construcții anexe prefabricate din beton armat aparent, tip ”container”, construcții metalice aparente. Sunt permise luminatoarele de diverse forme, cât și ferestrele mansardă. Este interzis folosirea învelitorilor de tip plexiglas sau din rășini polimerice transparente, de orice culoare și formă, plană sau ondulată, cu excepția teraselor atașate clădirilor. Se impune ascunderea sau integrarea coerentă a rețelelor și instalațiilor edilitare de pe fațade. Sunt permise excepții de la reglementările din acest capitol numai în baza unei justificări detaliate, susținute de o argumentație la nivel urbanistic cât și de detaliu de arhitectură, în acest caz este necesară obținerea în prealabil al avizului unității administrativ-teritoriale sau al Consiliului Județean Galați, după caz. |
| Echipare edilitară: Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă se asigură racordarea obiectivului la rețeaua de alimentare cu apă, canalizare menajeră și alimentare cu energie electrică, rețele existente/propuse în conformitate cu prezentul PUG. Fac excepție situațiile unde, prin autorizația de construire se admit soluții de alimentare cu apă și canalizare în sistem individual, cu avizul obligatoriu al Agenției pentru Protecția Mediului Galați, cât și avizul Sistemului de Gospodărire a Apelor Galați (SGA Galați) sau Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), după caz. Aferent echipărilor tehnico-edilitare existente și propuse se vor aplica servituțile generate așa cum sunt marcate în Planul urbanistic general, planșele U4.1./U4.10. Reglementări – echipare edilitară. În cazul în care există în zonă rețea de alimentare cu apă, canalizare menajeră, nu sunt admise soluțiile individuale. Sunt permise sisteme alternative de alimentare cu energie electrică, fără racordare la rețea. În aceste cazuri se va analiza din punct de vedere al compoziției arhitecturale dacă soluțiile nu perturbă imaginea generală a zonei. Soluțiile de echipare edilitară în sistem individual se pot realiza pentru o construcție sau un grup de construcții. Se va urmări limitarea la maxim a aportului de ape pluviale evacuate la nivel de parcelă. În acest sens, se recomandă realizarea de soluții de colectare, stocare, infiltrare locală în sol și evaporare naturală a apelor pluviale la nivel de parcelă. Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spațiu interior destinat colectării deșeurilor menajere, dimensionate corespunzător normelor în vigoare, pentru a permite colectarea selectivă a deșeurilor și accesibile dintr-un drum public. Platformele vor putea deservi una sau mai multe clădiri, în funcție de dimensiuni și de funcțiune. Platformele destinate depozitării recipientelor de colectare selectivă a depozitelor de deșeuri – vor fi amenajate la o distanță de minimum 10 m de ferestrele locuințelor, vor fi împrejmuite, impermeabilizate, cu asigurarea unei pante de scurgere și vor fi prevăzute cu sistem de spălare și sifon de scurgere racordat la canalizare, vor fi dimensionate pe baza indicelui maxim de producere a gunoiului și a ritmului de evacuare a acestuia și vor fi întreținute în permanentă stare de curățenie. Firidele de branșament vor fi integrate în împrejmuire, îngropate sau înzidite în construcție. |
| Spații libere și plantate: Pe ansamblul unei parcele, spațiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minimum 20 % din suprafața totală și vor cuprinde exclusiv vegetație (joasă, medie și înaltă). Suprafețele având o îmbrăcăminte de orice tip sunt cuprinse în categoria spațiilor libere, aferent acestor suprafețe se vor utiliza materiale tradiționale de construcție, precum dale din piatră naturală, ș.a. Pe fâșia de teren cuprinsă între stradă/spațiu public și clădirile retrase de la aliniament (grădina de fațadă), minim 20 % din suprafețe vor fi organizate ca spații verzi. Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepția situațiilor în care aceștia reprezintă un pericol iminent pentru siguranța persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedică realizarea construcțiilor. Este interzisă plantarea de arbori sau tufișuri neautohtone. |
| Împrejmuiri: Împrejmuirile orientate spre spațiul public vor avea un soclu opac cu înălțimea maximă de 80 cm și o parte transparentă, realizată din grilaj metalic sau într-un sistem similar care permite vizibilitatea în ambele direcții și pătrunderea vegetației. Înălțimea maximă a împrejmuirilor va fi de 2.20 ml. Împrejmuirile spre parcelele vecine (laterale, posterioare) pot fi de asemenea doar opace sau transparente pe o înălțime de 2.20 ml. Se impune dublarea împrejmuirilor cu gard viu. Porțile împrejmuirilor situate în aliniament se vor deschide spre interiorul parcelei. Tratamentul arhitectural al împrejmuirilor va fi corelat cu cel al clădirilor aflate pe parcelă. Se interzic împrejmuirile din elemente prefabricate, tablă, panouri beton. |
| Procent de ocupare: 35.0 |
| CUT: 0.6 |
Utilizarea Platforma Date Locale, denumită în continuare „Platforma” presupune acceptarea în totalitate a termenilor și condițiilor expuse mai jos.
Termenii și condițiile se pot modifica în orice moment de către administratorul platformei, denumit în continuare Administrator, fără notificarea prealabilă a persoanelor care o utilizează, denumite în continuare Utilizatori. Administratorul platformei Date Locale este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), care poate acționa pentru gestionarea platformei prin intermediul a unuia sau mai mulți operatori economici, în baza unei relații contractuale.
Prin Cont se înțelege un profil personalizat creat pe Platformă care permite accesul la funcționalitățile acesteia în funcție de rolul fiecărui utilizator. „Utilizator” poate fi orice persoană care solicită accesul pentru sine sau în calitate de reprezentant sau împuternicit din partea unei autorități publice și căreia îi este activat un cont pe Platformă și utilizează serviciile acesteia. Prin accesarea și utilizarea platformei Date Locale, utilizatorii acceptă implicit termenii de utilizare descriși în continuare. Termenul „Date” se referă la toate informațiile colectate, stocate și procesate prin intermediul Platformei.
Utilizatorii vor avea acces permanent la termenii și condițiile pentru utilizarea serviciilor, pentru a le putea consulta în orice moment. În cazul în care nu sunt de acord cu termenii și condițiile impuse, utilizatorii trebuie să înceteze accesarea acestei platforme.
Acești termeni și condiții reglementează utilizarea platformei Date Locale și sunt guvernați și interpretați în conformitate cu legislația din România.
a) Registru național pentru documentațiile de amenajarea teritoriului și urbanism (PLANURB), realizat în baza prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare.
b) Instrument de planificare participativă, care facilitează informarea și consultarea cetățenilor cu privire la documentațiile de amenajarea teritoriului și de urbanism, în temeiul metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobată prin Ordinul MDRT nr. 2701/2010, cu modificările și completările ulterioare.
c) Registru cu situația rețelei de transport locale (MDRET), conținând inventarul și starea drumurilor, pornind de la prevederile H.G. nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru mai multe informații privind funcționalitățile platformei Date Locale, vă invităm să consultați secțiunea Despre.
a) Ne angajăm să protejăm confidențialitatea utilizatorilor și să respectăm toate legile aplicabile privind protecția datelor.
b) Pentru informații detaliate despre modul în care colectăm și utilizăm datele, vă rugăm să consultați politica noastră de confidențialitate.
a) Luăm măsuri rezonabile pentru a proteja datele utilizatorilor împotriva accesului neautorizat, utilizării sau dezvăluirii.
b) Cu toate acestea, utilizatorii înțeleg și acceptă că nicio transmisie de date pe Internet nu este complet sigură și că Administratorul nu poate garanta securitatea absolută a datelor transmise prin intermediul Platformei.
c) Administratorul va implementa măsuri tehnice și organizaționale adecvate pentru a proteja datele împotriva accesului neautorizat, pierderii, alterării sau distrugerii.
d) Utilizatorii sunt obligați să respecte toate politicile de confidențialitate și securitate ale Platformei și să nu dezvăluie informații confidențiale terților fără consimțământul prealabil al Administratorului.
a) Utilizatorii sunt responsabili pentru menținerea confidențialității informațiilor de autentificare și pentru toate activitățile desfășurate sub contul lor.
b) Datele colectate prin intermediul Platformei vor fi utilizate exclusiv pentru scopurile declarate, pentru jurnalizarea activității și întocmirea de statistici agregate.
c) Administratorul va lua măsuri adecvate pentru asigurarea confidențialității și securității datelor colectate, în conformitate cu legislația aplicabilă.
d) Utilizatorii sunt de acord să nu utilizeze datele colectate prin Platformă în alte scopuri decât cele autorizate de Administrator.
a) Conturile de utilizator sunt create și gestionate de Administratorul Platformei. Fiecare utilizator va primi un rol specific care determină drepturile de acces și permisiunile în cadrul Platformei. Rolurile sunt alocate pe baza necesităților operaționale determinate de Administrator. Utilizatorii trebuie să furnizeze informații corecte și complete la crearea contului și să le actualizeze ori de câte ori acestea se schimbă.
b) Este interzisă utilizarea accesului la Platformă în orice mod care cauzează sau poate cauza daune pentru aceasta sau afectează disponibilitatea sau accesibilitatea acesteia, în orice mod care este ilegal, fraudulos sau dăunător sau în legătură cu orice scopuri ilegale, frauduloase sau dăunătoare.
c) Utilizatorilor le este interzis să reproducă, duplice, copieze sau să exploateze materiale sau informații din cadrul Platformei pentru un scop comercial (cu excepția cazului în care conținutul este în mod special pus la dispoziție pentru redistribuire).
d) Este interzisă folosirea Platformei pentru a copia, stoca, găzdui, transmite, trimite, utiliza, publica sau distribui orice material sau informație care constă din (sau sunt legate de) orice produse software (spyware, virus de calculator, cal troian, vierme, keylogger, rootkit etc.) ce poate determina distrugeri sau modificări, parțiale sau totale, de organizare sau conținut.
e) Toate drepturile de proprietate intelectuală referitoare la Platformă și conținutul acesteia aparțin Administratorului și sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și alte legi relevante.
f) Utilizatorii nu au dreptul de a copia, distribui, modifica sau crea lucrări derivate bazate pe Platformă sau pe conținutul acesteia fără consimțământul prealabil scris al Administratorului.
g) Accesul la Platformă este restricționat și se bazează pe autentificare prin credențiale securizate. Utilizatorii au obligația de a păstra confidențialitatea acestor credențiale.
h) Utilizatorii sunt responsabili pentru toate activitățile desfășurate sub conturile lor și pentru menținerea securității acestora.
i) Platforma este destinată atât utilizării interne, cât si externe, de către Utilizatorii autorizați cu conturi create și roluri alocate în funcție de nevoile operaționale determinate de Administrator.
a) Accesul la anumite resurse informatice puse la dispoziție de Administrator poate fi restricționat. Administratorul își rezervă dreptul de a restricționa accesul Utilizatorilor la Platformă în orice moment și fără un aviz prealabil.
b) Pentru Utilizatorii care au acces în cadrul Platformei, pe bază de nume utilizator și parolă, pentru acces la resurse informatice și servicii restricționate sau confidențiale, aceștia au obligația de a se asigura că parola este confidențială. Utilizatorii vor notifica Administratorul în scris, în cel mai scurt timp de la momentul constatării unei utilizări neautorizate a contului lor.
c) Utilizatorul este responsabil pentru orice activitate asociată folosirii Platformei, care decurg din eșecul de a păstra credențialele de acces confidențiale și poate fi tras la răspundere pentru orice pierderi rezultate dintr-un astfel de eșec.
a) Administratorul poate suspenda sau încheia accesul unui Utilizator la Platformă în orice moment, fără preaviz, în situația în care consideră că Utilizatorul a încălcat acești termeni și condiții sau în cazul în care Utilizatorul desfășoară activități neautorizate.
b) Utilizatorii pot solicita închiderea contului lor în orice moment, iar datele asociate vor fi gestionate în conformitate cu Politica de confidențialitate a datelor.
Administratorul platformei declară următoarele:
a) va depune toate eforturile rezonabile pentru realizarea scopurilor declarate ale Platformei.
b) va depune toate eforturile, din punct de vedere tehnic sau de altă natură, pentru funcționarea în bune condiții a Platformei. Totuși, în funcție de diverse situații prevăzute sau neprevăzute, pot exista întreruperi în funcționarea Platformei pe o perioadă nedeterminată de timp, din orice motive.
c) pe măsura apariției unor situații noi de orice natură ce impun acest lucru, Administratorul poate modifica termenii și condițiile de utilizare ale Platformei.
d) Utilizatorii au dreptul de a accesa și utiliza Platforma în conformitate cu acești Termeni și cu rolurile lor alocate.
e) Administratorul nu este responsabil pentru erori, omisiuni sau alte probleme rezultate din utilizarea datelor colectate prin Platformă, în măsura permisă de lege.
Utilizatorii sunt obligați să:
a) Utilizeze Platforma în conformitate cu legislația aplicabilă și acești Termeni.
b) Nu întreprindă acțiuni care ar putea compromite securitatea și integritatea Platformei.
c) Informeze imediat Administratorul despre orice utilizare neautorizată a contului lor sau alte breșe de securitate identificate.
d) Utilizatorii sunt responsabili pentru acuratețea și integritatea datelor introduse și pentru respectarea tuturor regulilor și reglementărilor aplicabile.
Site-ul nostru utilizează cookie-uri esențiale care sunt necesare pentru buna funcționare a site-ului. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate, cum ar fi menținerea sesiunii tale și posibilitatea de a naviga prin site. Fără aceste cookie-uri, site-ul poate să nu funcționeze la fel de eficient cum este prevăzut.
Ce sunt cookie-urile?Cookie-urile sunt fișiere de text mici pe care browser-ul web le stochează pe dispozitivul tău pentru a salva informații despre preferințele și activitățile tale online. Ele facilitează navigarea pe site și îți oferă o experiență mai personalizată.
Cum folosim cookie-urile?Folosim cookie-uri pentru a înțelege modul în care interacționezi cu site-ul nostru și pentru a-ți oferi o experiență mai bună. Acestea pot include cookie-uri de sesiune (care sunt șterse automat când închizi browser-ul) și cookie-uri persistente (care rămân pe dispozitivul tău până când sunt șterse manual sau expiră).
Cum poti să gestionezi cookie-urile?Puteți gestiona preferințele privind cookie-urile prin setările browser-ului. Majoritatea browserelor permit blocarea sau ștergerea cookie-urilor. Totuși, vă rugăm să rețineți că blocarea cookie-urilor poate afecta experiența dvs. pe site.
Dorim să vă informam că, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR) a intrat în vigoare și a fost adoptat, în mod unitar, de toate statele Uniunii Europene, începând cu data de 25 Mai 2018 .
În conformitate cu prevederile art. 13, Informare și acces la date cu caracter personal, din RGPD, dorim să vă informăm scopul pentru care prelucrăm datele dumneavoastră personale și care sunt drepturile dumneavoastră referitoare la protecția datelor, cu caracter personal.
Datele cu caracter personal, respectiv numele, prenumele, adresa de e-mail și numărul de telefon (utilizatori - reprezentanți legali sau desemnați ai autorităților publice locale, public național), sunt utilizate exclusiv pentru realizarea atribuțiilor MDLPA (respectiv DGDRI) în ceea ce privește preluarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și de urbanism în platforma Date Locale (parte a Observatorului Teritorial), respectiv pentru asigurarea condițiilor necesare pentru implementarea metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu respectarea legislației în vigoare, strict pentru îndeplinirea scopului prevăzut.
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile OMDRAP nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând cont de prevederile OMDRT nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare.
MDLPA va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal precum: nume și prenume, adresă e-mail, număr de telefon etc., menționând faptul că nu prelucrăm aceste date în niciun alt scop în afară de cel prevăzut de lege și menționat mai sus.
Dorim să vă informăm că MDLPA nu transferă aceste date către nici un alt stat din Uniunea Europeana sau către un stat terț.
De asemenea, puteți apela la “dreptul de a fi uitat”, dreptul de a sterge datele dumneavoastră, înștiințându-ne cu 30 de zile înainte de expirarea termenului legal de retenție.
Totodată, datele dumneavoastră vor fi stocate în baza noastră de date pentru o perioadă de maxim 5 ani, conform legislației în vigoare.
Conform Regulamentului general privind protecția datelor nr. 679/2016, beneficiați de următoarele drepturi:
Toate aceste drepturi pot fi exercitate prin transmiterea unei notificări în acest sens la una din următoarele adrese de email: datelocale@mdlpa.gov.ro sau observator@mdlpa.gov.ro, sau direct la sediul nostru din: Bulevardul Libertății, nr.16, Latura Nord, sector 5, București, cod poștal 050706.
În plus, pentru orice informații legate de prelucrarea datelor dumneavoastră personale de către MDLPA, vă puteți adresa Responsabilului pentru protecția datelor la adresa de email: datepersonale@mdlpa.gov.ro, sau la adresa Bulevardul Libertății, nr.16, Latura Nord, sector 5, București, cod poștal 050706.
Plângerile referitoare la prelucrarea datelor personale pot fi adresate Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.